Mergeam spre casa cu un MAZ pe traseul 28 cand au intrat in actiune controlorii RATP. Chiar langa mine, o copila bruneta, cu niste cearcane imense, imbracata haios, a fost prinsa fara bilet.
"Dar eu trebuie sa cobor acum", a spus fata, mai mai sa planga. Ma uitam la ea cum ii tremura barbia. Paloarea a crescut, ii tremurau si mainile. Controlorul a anuntat-o, frumos, ca amenda este de 40 lei. "Nu am bani la mine. Ma asteapta mama si tata in statie, ei mi-au spus sa urc", a spus, aproape plangand fata. Controlorul i-a cerut buletinut, a vazut ca fata are 15 ani, a intrebat-o unde invata. "La Liceul Mihai Eminescu", a spus fata repede. "Imi pare rau, e prima data, n-am sa mai fac, va rog sa ma iertati", implora fata. "E frumos ce faci? De ce nu iti iei bilet", a certat-o controlorul.
De ce povestesc incidentul acesta: ma obisnuisem cu genul de controlor care sa fie zeflemitor si care sa se lege de fete in autobuz. Acesta nu era de acest tip. Chiar daca eram la un metru de cele doua personaje, abia auzeam ce vorbea barbatul. Nu a ridicat tonul, nu a atras atentia celorlalti calatori. Discutia s-a purtat civilizat. Fata a primit buletinul si a fost rugata sa coboare din autobuz. Nu cred ca o asteptau parintii, a fost o minciuna spuna rapid ca sa lase impresia ca este sub protectia cuiva.
La cat era de speriata fata asta, nu cred ca va mai avea curajul sa urce intr-un mijloc de transport in comun fara bilet.
Si eu am facut-o o singura data, am mai povestit pe blog, fusesem acceptata la Monitorul de Iasi si dupa discutia cu Boieru si cu ceilalti din conducerea ziarului am fost atat de emotionata incat am uitat sa compostez biletul. Din Bucsinescu si pana la Spiridon am fost pasager in neregula. M-am jurat ca nu se va mai intampla. M-am gandit ore intregi ce puteam pati.
Cel de-al doilea controlor s-a jucat cu Zombie. Nu l-a harait. Mi-a spus ca animalele merita mai mult respect din partea noastra decat oamenii. I-am dat dreptate.
Domnule Gherca, sa stiti ca aveti si angajati model!
Totalul afișărilor de pagină
miercuri, 28 iulie 2010
joi, 15 iulie 2010
Veverita Tirigong a fost furata!
Astazi am fost cu totii la cununia civila a Adinei (Veverita Tirigong). Fata asta este toata numai suflet. Ne-a facut pe toti sa ne simtim excelent. A trecut peste emotii, peste toate si ne-a binedispus.
Imi va ramane mult in minte strigatul ala prelung "Daaaaaaa" cand a fost intrebata de ofiterul starii civile daca se casatoreste. A fost unic, strigat din suflet.
Nu stiu de ce, dar mi-o imaginez pe Adina lucrand intr-un spital pentru copii bolnavi de cancer. Sa-i dea Dumnezeu putere sa reziste, sa aiba acelasi tonus! Eu pe fata asta nu am vazut-o niciodata suparata, nervoasa. Nici nu mi-as dori.
Dupa povestea Madalinei Manole, parca incerc sa "citesc" oamenii mai atent, sa imi dau seama daca ei sunt adevarati sau poarta o masca. Veve' nu poarta masca. E la fel de "nebuna" cu toti.
Mi-ar fi placut sa fiu la fel, sa starnesc in jurul meu bucurie, nu teama si crispare.
Casa de piatra, Adina! Si sa-ti dea Dumnezeu ce-ti doresti tu cel mai mult!

miercuri, 14 iulie 2010
Am fost sfatuita sa am grija cu Zapodeanu
Primele reactii dupa emisiunea de la Realitatea TV trebuie facute publice.
Cei mai multi au spus: "poate acum se va face dreptate". Adica judecatoarea Camelia Acrasmaritei sa fie pusa la punct si sa fie obligata sa respecte legea.
Au fost, insa, si indivizi "slabi de inger" care au venit sa-mi sopteasca urmatoarele: "Ai grija cu Zapodeanu, e periculos. E razbunator". Si le-am spus razand: "asta este, daca o sa ma calce masina sa stii adevarata cauza a accidentului rutier".
Cred ca ar trebui sa le fie frica celor care fac marsavii, celor care fura, care dau in cap, care mint, care jefuiesc banul public, care omoara, violeaza.
Mesaj pentru toti: "Nu mi-e frica de Ioan Zapodeanu".
Altcuiva i-a fost. I s-a transmis ca daca nu se linisteste va fi nevoita sa plece din oras. Ce-i drept, a plecat. Si nu doar din Iasi, ci din tara.
Singurul de care mi-e frica este Dumnezeu.

Despre singuratatea sinucigasului
Recunosc ca vestea mortii Madalinei Manole m-a enervat. Unii au plans, altii au mimat tristetea. Pe mine m-a iritat. Pentru ca m-am gandit ce inima poate avea o femeie, mama a unui copil de un an si o luna, sa-si puna capat zilelor si sa-si lase pruncul in lumea asta nebuna. Si mi-am dat seama ca numai cineva cu probleme psihice putea face un asemenea gest.
A se vedea cazul marocancei care s-a aruncat de la etaj tinand in brate copilul de cateva luni. Tot o depresie.
Nu ma revolta ceea ce a facut aceasta cantareata, femeie frumoasa, implinita, desteapta. Ma revolta neimplicarea oamenilor din jurul ei: sotul ei, parintii ei, prietenii ei, colegii ei.
S-a descoperit acum ca Madalina a incercat sa-si puna capat zilelor pe 17 iunie. A ajuns in spital, cu intoxicatie medicamentoasa. Dupa un asemenea episod, aceasta femeie trebuia pazita.
Se stie ca cine ameninta ca-si pune capat zilelor o va face la un moment dat. Stiu sigur asta, cineva drag mie a facut asta, dar eram prea mica pentru a putea interveni, pentru a putea schimba cursul vietii.
Mai stiu ca cineva care are o tentativa de sinucidere are sanse mari sa recidiveze.
De ce a fost lasata aceasta femeie sa moara? De ce nu se spune adevarul, macar acum? De ce nu ies rudele ei, prietenii ei sa spuna adevarul, sa explice, sa se descarce, sa-si recunoasca greselile? Oamenii invata din greseli.
Madalina a trait in minciuna, cine stie cat. Artistii traiesc cu o masca. Putini sunt cei care au curajul sa spuna mi-e greu, nu mai pot.
Moartea Madalinei Manole ii va tulbura pe multi. Dar mai important este ca oamenii sa inteleaga din aceasta poveste de viata tragica. Sa invete sa "citeasca" printre randuri, sa interpreteze gesturi, reactii, actiuni.
Si poate ca asa vom fi mai atenti la oamenii de langa noi. Poate nu vom mai rade cand cineva va spune, plangand, "mi vine sa mor" sau "imi vine sa-mi iau campii". Poate vom fi mai rabdatori, poate ne vom deschide sufletul, poate vom ajuta pe cineva sa mearga la un psiholog, sa primeasca ajutor de specialitate.
E pacat ca moare un artist care a reprezentat un model pentru multi tineri. Din pacate, multi tineri vor adopta acest nou model: un artist cu o cariera frumoasa, o femeie implinita personal care isi pune capat zilelor intr-un moment de cumpana.
Pana la urma a aparut sms-ul scris de Madalina. Nu l-a trimis sotului, cum s-a vorbit toata ziua. A fost salvat in telefon.
"Imi cer scuze fata de toti cei pe care ii ranesc si care stiu ca ma iubesc foarte mult. Imi cer scuze de la Puiu (sotul n.r.)... imi pare rau, dar nu ma mai suport fizic. Cei din jurul meu nu au nicio vina. ...Imi cer scuze si de la copilul meu, Petru, ingerasul vietii mele, pe care il iubesc foarte mult" (Sursa: Adevarul)
Ce sa inteleg din asta: "nu ma mai suport fizic"?
Pai sentimentul asta il avem cu totii cel putin o data in viata. Dar cei puternici reusesc sa se ridice. Cei mai slabi se prabusesc.
Dumnezeu s-o ierte! Si mai ales, Dumnezeu sa-l pazeasca pe micutul Petru! Mama lui l-a abandonat intr-o lume dura. Cand va creste va afla ca a avut o mamica frumoasa, desteapta, o cantareata iubita de toti. Si va plange pentru ca nu va intelege de ce s-a sinucis mama lui.
Daca sotul nu are o implicare in moartea Madalinei, atunci viata lui va fi un calvar. Cel mai greu sentiment de suportat este acela de a te condamna ca nu ai putut sa il salvezi pe cel de langa tine.
Poate daca nu ar fi adormit, poate daca nu ar fi strigat la ea in acea zi, poate daca nu i-ar fi inchis telefonul in nas...Scenarii, asta fac acum.
Doar el stie ce s-a intamplat cu Madalina in ultimele ore de viata.
sâmbătă, 10 iulie 2010
Ce declara Mona Pivniceru in direct la Tele M pe 5 august 2009 (Link la video)
Am promis sa voi prezenta declaratia data de Mona Pivniceru in august 2009, cand a participat la dezbaterea din platoul emisiunii Martor Incomod.
Dupa difuzarea reportajului, moderatorul anunta ca spiritele s-au cam incins in platou in timp ce rula materialul video. Cine se incinsese mai tare? Mona Pivniceru. Aceeasi care in aceasta seara poza in magistratul dur si corect care curata sistemul de uscaturi.
Mergeti direct la min 23.13 si urmariti-o pe onorabila magistrata. Eu scot scriptul ca sa nu va "fierb", dar e bine sa-i observati chipul si mai ales atitudinea cand vorveste despre colega sa, despre fapta facuta de colega sa de breasla.
"In primul rand materialul dumneavoastra are deja ocncluzia trasa. Ati inceput intr-o maniera spectaculara, spunand ca s-au facut presiuni asupra dumneavoastra sa nu difuzati materialul, cine, cum, de ce. Episodul 2, dumneavoastra deja ati tras concluzia asupra existentei coruptiei in Justitie, ati citat seful statului si ati citat raportul Comisiei Europene in aceasta chestiune. Daca ati legat spusele prezidentului Romaniei de cazul de speta de buna seama ca dumneavoastra aveti deja o concluzie in acest caz. O coruptie trebuie demonstrata, faptul ca un judecator a incalcat o norma deontologica fiind judecator si inchein do tranzactie cu partea in cursul judecarii cauzei, eu cred ca aici trebuia limitata toata chestiunea. Deja dumneavoastra ati spus ca este vorba de coruptie ceea ce in cauza e o incalcare deontologica. E o distanta de la cer la pamant. Ati citat dispozitii din codul de procedura penala, cu privire la liberalitati care nu au nicio legatura cu cauza prezenta, daca m-ati invitat pe mine, ati analizat din nou la televizor probele din aceasta cauza, partea avea deschisa calea recursului. Eu sunt judecator de cariera, eu nu pot veni la televizor cum vine doamna avocat, doamna avocat putea sa utilizeze caile de atac legale".
Si doamna Pivniceru ne-a tinut un mic curs de legislatie, ignorand voit ca fapta Cameliei Acrasmaritei a iesit la iveala dupa 2 ani de la judecarea procesului.
Min 26.01
Mona Pivniceru: "Judecatorul poate sa nu se abtina, judecatorul poate sa considere ca poate ramane impartial in judecarea acelei cauze. Daca judecatorul nu s-a abtinut, partea are posibilitatea sa recuze".
Apoi, de parca nu ar fi vazut declaratia de avere a Cameliei Acrasmaritei, in care a completat in fals ca a luat banii de la alta persoana decat Ioan Zapodeanu, Mona Pivniceru a continuat sa vorbeasca din carti.
28.12
Mona Pivniceru: "Declaratia de avere se face sub sanctiunea raspunderii penale, a declarat fals, suporta rigorile legii. Nu e problema mea sa analizez asta. Rigorile legii inseamna fals si uz de fals, daca asa o fi, nu stiu, nu-i chestiunea mea".
Iar socul vine cand doamna Mona Pivniceru reproseaza presei si avocatei ca trebuia sa astepte sa se incheie procesul si abia apoi sa iasa cu aceste dezvaluiri. SOCANT!!!
Min 38.35
Mona Pivniceru:
"Parerea mea sincera la acest moment este ca noi nu discutam despre impartialitatea judecatorului, noid iscutam public un dosar, analizam probele. Peste aceasta conduita s-a suprapus decizia unei instante de control, deci daca noi o tinem pe a noastra si incercam sa hiperbolizam atitudinea judecatoarei, de la fond, in conditiile in care s-a mai pronuntat o instanta, in conditiile in care exista o cale de recurs deschisa, inseamna ca este o presiune exercitata asupra instantei. Parerea mea era ca un specialist in drept cum este si doamna avocat, ea sa fi urmat caile legale, dupa care urmau aceste atitudini".
Salut si aici luarea de cuvant a avocatului Lucian Bolcas care a cantarit fapta judecatoarei Mona Pivniceru si a spus in direct la RTV ca Parchetul General ar trebui sa se sesizeze pentru fapta penala pe care a facut-o magistrata din Iasi incheind un contract cu o parte din proces si dand o solutie favorabila acelei parti!!!
Concluzia acestui post: la Iasi, Mona Pivniceru a incercat "sa dreaga busuiocul" din solidaritate de breasla probabil. La Bucuresti, nu si-a mai permis si a pozat in magistratul corect si dur care sanctioneaza fapta comisa de un coleg. Duplicitara atitudinea!

Acesta este scriptul emisiunii difuzate de Tele M pe 5 august 2009
Reportajul a fost realizat de Petronela Cozmaciuc (foto), fost redactor Tele M. Petronela a scris si ea, pe blog, despre acest caz. Ea nu mai este in Romania. Imi pare rau ca nu a avut curaj sa scrie si despre presiunile facute asupra ei sa nu realizeze acest caz. Nu vreau sa spun mai multe. Nu acum.
TELE M – Martor Incomod - 5 august 2009
Doamne! Eu sunt unica fiinta pe lume careia Tu i-ai dat o particica din atotputernicia Ta; putere de a condamna sau a achita pe semenii mei. (…) La semnul meu usile închisorilor se închid, în urma condamnatului, sau se deschid, pentru libertate. Ce grea si teribila povara ai pus, Doamne pe umerii mei (fragment din Rugaciunea unui judecator, tradusa de monseniorul George Surdu, intemeietorul Misiunii Catolice Romane din Franta).
Nu exista text mai expresiv decat “Rugaciunea unui judecator” pentru a descrie starea unui tanar magistrat, aflat la inceput de drum. In ianuarie 2009, la ceremonia de investire a tinerilor absolventi ai Institutului National al Magistraturii, presedintele Romaniei a vorbit despre coruptia din justitie spunand ca “Un judecator este atat de independent si atat de liber cat vrea el”. "Nimeni nu poate obliga un judecator sa faca altceva decat ii dicteaza legea si constiinta", a mai spus Traian Basescu. Sa fie chiar asa?
Dupa sase luni, la prezentarea raportului Comisiei Europene privind justitia, se arata ca in al treilea an de la aderare, Romania a facut prea putine progrese in reforma sistemului judiciar si in lupta impotriva coruptiei si crimei organizate.
Raportul – nici negru, nici alb – al Comisiei Europene a venit intr-un moment in care magistratii romani se luptau cu Ministerul Justitiei pentru sporul de 50% pentru solicitarea neuro-psihica. Am asistat la proteste spontane ale grefierilor, apoi ale judecatorilor, sustinuti si de procurori. Prin aceste miscari de protest, magistratii si-au facut cel mai mare deserviciu. In Romania se moare cu dreptatea in mana in vreme ce infractorii periculosi sunt lasati sa scape.
Micul Dumnezeu, cum mai este numit magistratul, nu da socoteala in fata nimanui. CSM, organizatia care controleaza abaterile magistratilor, este mai de graba o masina de spalat robe.
“Jur sa respect Constitutia si legile tarii, sa apar drepturile si libertatile fundamentale ale persoanei, sa-mi îndeplinesc atributiile cu onoare, constiinta si fara partinire,” acesta este juramantul pe care il depun judecatorii si procurorii inainte de a incepe sa-si exercite functia. Dar mai au greutate aceste cuvinte rostite cu mana pe Biblie? In Emisiunea de astazi ne propunem sa analizam cazul unei judecatoare cu notorietate din Iasi care a intrat recent in vizorul Consiliului Superior al Magistraturii dupa ce s-a descoperit ca a fost partinitoare intr-un proces rasunator pe care a inceput sa-l judece in 2006. Mai exact, a primit de la parat, in timpul procesului, o suma FOARTE mare de bani, pe baza unui contract de vanzare-cumparare a unor drepturi succesorale.
Si cum banuiti deja, solutia data de magistrat a fost in favoarea paratului! V-ati fi putut imagina un alt final, cand in buzunarele magistratului iesean au intrat 210.000 euro?! Povestea judecatoarei Camelia Alexandrina Acrasmaritei este unica in Romania si are toate sansele sa devina studiu de caz la Institutul National al Magistraturii.
Camelia Alexandrina Acrasmaritei de la Judecatoria Iasi a fost magistratul care a dat primul verdict in Dosarul “Fischer”. I-ati cunoscut prin intermediul Emisiunii Martor Incomod, de la Tele M, pe cei care se luptau sa puna mana pe o avere fantastica - 7.000 de hectare de teren pe raza judetului Iasi. Omul de afaceri Ioan Zapodeanu care a cumparat drepturile succesorale de la Anisia Sebastiana Fischer pentru numai 300.000 de lei si Vasilica Popescu, reprezentantul legal al evreicei, care l-a actionat in judecata sustinand ca detinatoarea averei impresionante nu era in deplinatatea facultatilor mintale cand si-a pus semnatura pe acte, in favoarea latifundiarului din Iasi. Procesul inceput in 2006 nu s-a incheiat nici pana in ziua de astazi. Speta a ajuns la Curtea de Apel Iasi, dupa ce Ioan Zapodeanu a avut castig de cauza la Judecatorie si Tribunal.
In urma cu putin timp, Vasilica Popescu a intrat in posesia unor documente incendiare, care probeaza legatura dintre judecatoarea Acrasmaritei si paratul Ioan Zapodeanu. Silvia Mitrache, avocat: “In 26 iulie 2007, doamna judecator care a fost investita cu judecarea cauzei a vandut drepturile sale succesorale asupra unei suprafete de 50 ha in judetul Olt nimanui altcuiva decat lui Zapodeanu. Nu poti sa fii naiv si sa nu te gandesti ca dumneai dupa ce a facut pact cu diavolul a putut sa mai pronunte o hotarare impartiala.”
Vasilica Popescu, reclamant: “Dreptatea nu mai e la ea acasa in sala de judecata. Domnii judecatori nu pot fi niciodata trasi la raspundere pentru ce fac.”
Primul termen al procesului intentat de Vasilica Popescu lui Ioan Zapodeanu a avut loc in noiembrie 2006. Se cerea anularea contractelor de vanzare-cumparare, invocandu-se lipsa discernamantului, mai ales ca Anisia Fischer a fost diagnosticata cu schizofrenie paranoida inca din 1975. Expertiza psihiatrica efectuata a fost contestata de avocatii lui Ioan Zapodeanu care au cerut sa se faca o contraexpertiza. Judecatoarea Camelia Alexandrina Acrasmaritei a refuzat de doua ori aceasta solicitare. Lucrurile s-au schimbat radical pe 9 septembrie 2007, cand instanta a dispus efectuarea unei noi expertize medicale.
Silvia Mitrache, avocat: “Noi am fost putin nedumeriti pentru ca nu am stiut ce a determinat aceasta revenire a instantei asupra masurilor dispuse pana la acel moment, dar am considerat ca vrea sa se lamureasca in mod exact cu privire la situatia de fapt. S-a facut o noua expertiza. Concluziile raportului acreditau ideea ca in absenta unei decompensari psihotice, doamna Fischer avea capacitate psihica diminuata. Noua ne-a convenit pentru ca in dreptul civil, actul trebuie incheiat cu discernamant.” Avocatul Silvia Mitrache crede ca cei 210 mii de euro de la Ioan Zapodeanu au cantarit mult in luarea unei anumite decizii.
Cu cateva luni inainte sa i se repartizeze Dosarul Fischer, judecatoarea Camelia Acrasmaritei a obtinut, printr-o sentinta civila, reconstituirea dreptului de proprietate pentru 50 ha de teren, pe raza comunei Slatioara, judetul Olt.
Magistratul mostenise terenul de la Anton si Ana Baloiu. Pe 26 iulie 2007, Camelia Acrasmaritei si-a pus semnatura alaturi de cea a paratului din dosarul pe care il judeca de mai bine de jumatate de an. In drum spre notariatul Silviei Frost, magistratul nu si-a amintit nici rugaciunea celebra, nici statutul magistratului, nici codul deontologic – instrumente cu care lucreaza de-o viata. Statutul magistratului prevede la Articolul 9, aliniat 1 ca: “Judecatorii si procurorii trebuie sa fie impartiali în îndeplinirea atributiilor profesionale, fiind obligati sa decida în mod obiectiv, liberi de orice influente.”
Sa nu fie oare influenta cei 210.000 de euro? Sa reluam evenimentele din iulie 2007. Pe 17 iulie judecatoarea Camelia Acrasmaritei respinge cererea lui Zapodeanu de efectuare a unei contraexpertize. 9 zile mai tarziu, cei doi incheie contractul de vanzare cumparare. Documentul cu titlu executoriu a fost incheiat la Biroul de avocatura al lui Liviu Filip - unul dintre aparatorii lui Ioan Zapodeanu in dosarul Fischer. Am cerut parerea unor experti – judecatori si avocati cunoscuti – sa comenteze cazul, cu mentiunea ca au fost omise numele tuturor persoanelor implicate. Asta din respect pentru legile care guverneaza Justitia si care le interzic magistratilor sa comenteze solutiile date de un coleg-magistrat sau faptele acestuia.
Presedintele Asociatiei Magistratilor din Romania: “Pai daca eu sunt judecator si fac tranzactia cu tine chiar in cursul judecarii procesului e un caz clar de incompatibilitate nu? Desfiinteaza hotararea si-o judeca ca si cum nu s-ar fi dat acea solutie. E si normal sa nu tii cont ea. Cum, eu sunt judecatorul cauzei si in acelasi timp fac o tranzactie cu una din parti? Asta e ceva, e ABC-ul elementar in conduita unui judecator .”
Presedintele Tribunalului Iasi, Radu Tarniceru: “Daca procesul este inceput si magistratul are anumite relatii contractuale cu una din parti in mod normal ar trebui sa evite sa faca asa ceva chiar in cursul procesului. Daca face acest lucru, daca este imperios necesar de-a face acele relatii contractuale deci din punctul meu de vedere obligatoriu trebuie sa se abtina de la judecarea cauzei.”
Avocat Doina Stupariu: “Noi avocatii n-avem voie sa cumparam de la clientii nostri. Asa si judecatorii la fel, cand au de judecat un proces. Stiti, se presupune ca ar fi constrans intr-un fel, sunt anumite interdictii de a face anumite lucruri cand e vorba de persoane.”
Pe 26 iulie 2007, judecatoarea Camelia Acrasmaritei a primit de la Ioan Zapodeanu 150.000 de euro. Contractul prevedea ca diferenta de 60 de mii de euro sa fie achitata in numerar, pe 1 octombrie 2007, in fata aceluiasi notar, Silvia Frost. Inainte ca magistratul sa primeasca diferenta de bani, pe 4 septembrie 2007 are loc o noua sedinta de judecata. Surpriza, completul incuviinteaza efectuarea unei noi expertize psihiatrice. Pe 6 noiembrie 2007, judecatoarea intra in sala de judecata avandu-i in fata pe Ioan Zapodeanu, cel care ii bagase practic in buzunar 210.000 euro si pe Vasilica Popescu, reprezentanta Anisiei Fischer. Solutia ii este favorabila lui Zapodeanu.
Iar Vasilica Popescu este obligata de judecatoarea Camelia Acrasmaritei la plata unor cheltuieli de judecata de 50.000 de lei. Vasilica Popescu: “Cel mai grav este ca noi trebuie sa platim cheltuieli de judecata domnului Zapodeanu. El mi-a zis la ureche imediat dupa ce a semnat contractele cu doamna Fischer
Silvia Mitrache, avocat: “La nicio instanta de fond nu mi s-a intamplat sa primesc in 12 ani de avocatura sa primesc cheltuieli de judecata intr-un asemenea cuantum. Cu argumentatia ca a fost un caz complex si munca avocatilor a fost pe masura. Vreau sa sustin ca munca avocatului Filip a fost pe masura pentru ca dansul a mai redactat si contractul de vanzare drepturi succesorale si si-a dovedit cu siguranta profesionalismul.”
Judecatoarea Camelia Acrasmaritei a mers din greseala in greseala in incercarea de a ascunde ce s-a intamplat pe 26 iulie 2007. Obligata sa declare cei 210.000 euro, a completat declaratia de avere in 2008 trecand date false.
Insa nu putea scrie numele Ioan Zapodeanu, pentru ca s-ar fi sesizat imediat legatura financiara dubioasa. Asa ca a sustinut ca a vandut drepturile succesorale lui Anton Balan, adica exact persoanei pe care o mostenise.
Silvia Mitrache, avocat: “A fost vorba de o primire de foloase necuvenite. Ca lucrurile stau asa o demonstreaza si faptul ca dumneai a binevoit sa faca o declaratie de avere pe site-ul CSM neconforma realitatii.”
Avocat Doina Stupariu: “In momentul in care dai o declaratie de avere, o dai sub sanctiunea de fals si uz de fals si ea trebuie sa fie conforma cu realitatea. Asta-i clar, orice ai declarat dai sub sanctiunea Codului Penal. Si-atunci cand n-o dai conform cu realitatea savarsesti o infractiune de fals in acea declaratie .”
Sefii Cameliei Acrasmaritei de la Judecatoria Iasi au refuzat sa comenteze acest caz. Reporterii TeleM au incercat sa ia legatura cu magistrata timp de 3 zile. Pe 27 iulie, colegii ei de la Judecatoria Civila au incercat sa o protejeze sustinand ca a intrat in concediu si ca nu mai poate fi gasita la serviciu. Fiul judecatoarei a incercat si el sa ne induca in eroare, spunand ca mama lui a plecat in concediu in strainatate. (pe material video figureaza discutie intre reporter si fiul judecatoarei, este prezentata si o fotografie facuta pe 27 iulie 2009, adica exact in ziua in care are loc discutia. In fotografie apare judecatoarea Camelia Acrasmaritei care a mers la Judecatorie).
Judecatoarea Acrasmaritei nu s-a putut ascunde la nesfarsit. I-am adresat intrebarile despre situatia de incompatibilitate in care s-a aflat in iulie 2007 cand iesea de la Judecatorie. A spus, cu seninatate, ca nu se simte vinovata: “N-am vandut drepturile sucesorale domnului Zapodeanu decat ale mele.
- Drepturile dvs. Dar in timpul procesul este corect?
- Normal ca este legal.
- Nu-i nici un fel de problema?
- Absolut niciun fel de problema.”
Judecatoarea a abordat apoi o atitudine de forta: “Nu ma intereseaza ce spun superiorii, nu am de ce sa ma abtin.
- Deci considerati ca ati judecat cauza corect?
- Foarte corect, sunt instante superioare care pot s-o desfiinteze daca n-am judecat-o corect .”
Aceeasi atitudine necooperanta a avut si Ioan Zapodeanu, cel care a dat 210.000 euro judecatoarei Camelia Acrasmaritei pentru 50 de hectare de teren agricol intr-o comuna din celalalt capat al tarii. Omul de afaceri a mintit ca nu o cunoaste pe judecatoare.
Discutie reporter - Ioan Zapodeanu:
- Domnule Zapodeanu noi am aflat ca ati cumparat niste drepturi sucesorale de la doamna judecator Acrasmaritei exact in timpul procesului cu doamna Fischer.
- Eu la cat cumpar si vand credeti ca eu ii intreb cu ce se ocupa? Dar unde-i asta? Unde-i actul, unde-am cumparat?
- De la doamna judecator Acrasmaritei care a…
- I-am vandut sau am cumparat?
- Ati cumparat de la dumneai 50 ha.
- Dar unde-i asta? Ala de la Slatina?
- Da, da, ala din judetul Olt.
- Da si ce-i rau in asta? Eu nu cunosc, eu nu cunosc detalii, eu nu stiu de la cine-am cumparat, pentru ca eu nu merg eu am avocati care merg.
- Da, dar apareti si dumneavoastra pe incheierea actului de autentificare, semnati si dumneavoastra acolo, deci o cunosteati pe doamna judecator.
- Nu stiu, n-o cunosc .”
Avocatul Liviu Filip, cel care s-a ocupat practic de intocmirea contractului de vanzare-cumparare, considera ca nu a girat o ilegalitate:
Discutie avocat Liviu Filip – reporter:
- Hm, da ce-i rau in asta?
- Erati avocatul domnului Zapodeanu intr-un proces judecat de doamna Acrasmaritei.
- N-are nicio treaba una cu alta.
Mici Dumnezei, oameni mai presus de lege care fac parte dintr-o casta care isi apara interesele si care a ajuns sa detina foarte multa putere. Asa sunt caracterizati, de cele mai multe ori, magistratii din Romania. Asa se explica de ce in ultimii 3 ani, increderea populatiei in institutiile autohtone, mai ales in justitie, s-a mentinut la cote foarte joase, in intervalul 26-28%. La aceasta stare de insatisfactie sociala au contribuit din plin mecanismele ineficiente si lipsite de transparenta ale CSM pentru sanctionarea magistratilor care au derapat de la lege si au comis abuzuri. Potrivit raportului de activitate pe 2008, plenul Consiliului s-a intrunit in 36 de sedinte si a adoptat 1495 de hotarari. Comisia de disciplina pentru judecatori a avut de verificat 311 sesizari, 264 fiind clasate. Doar in 11 cazuri a fost sesizata Sectia de judecatori.
Opt judecatori au fost sanctionati cu diminuarea salariului, doi judecatori au fost exclusi din magistratura, unul mutat disciplinar, fiind date si doua sanctiuni de avertisment.
Foarte multe sesizari au fost clasate intrucat au fost adresate Consiliului Superior al Magistraturii dupa implinirea termenului de 1 an, in limitele caruia se putea exercita actiunea disciplinara. (Legea 317 din 2004, cu modificarile ei, Articolul 46 al.8 - Actiunea disciplinara poate fi exercitata în termen de cel mult un an de la data savârsirii abaterii.) In aceste conditii, ce risca judecatoarea Camelia Acrasmaritei pentru ceea ce a facut in iulie 2007?
Silvia Mitrache, avocat: “Am facut o plangere la comisia de disciplina din cadrul CSM, sa vedem daca acum se vor lua masuri impotriva doamnei judecator. Parerea mea este ca daca CSM nu va epura sistemul de astfel de indivizi pata pe justitie va ramane in continuare.”
Camelia Alexandrina Acrasmaritei a intrat in magistratura in 2000, la Judecatoria Pascani, pe baza decretului 413/24 octombrie 2000, semnat de fostul presedinte al Romaniei Emil Constantinescu. Pana atunci, Acrasmaritei a activat in cadrul Consiliului Judetean Iasi, ca sef al Serviciului Juridic. Aceasta i-a dat dreptul sa devina magistrat pe baza unui interviu, nu a unui examen. In 2008, judecatoarea Camelia Acrasmaritei a recidivat si a dat o solutie suspecta intr-un dosar sonor. Emisiunea Martor Incomod v-a prezentat cazul cardiologului Grigore Tinica care a reusit sa puna mana pe o vila din Copou, la un pret de nimic. Imobilul nu era o simpla locuinta sociala, ci un monument istoric. Medicul a fost ajutat in demersul sau de Natalia Mosnegutu, nimeni alta decat avocata Primariei Municipiului Iasi. Aceasta a pledat impotriva institutiei cu care avea contract si chiar a infrant Primaria. Desi la dosar era si un document de la Ministerul Culturii care atesta ca vila este monument istoric, judecatoarea Camelia Acrasmaritei l-a imbogatit pe cardiolog cu o vila in Copou.
Lucian Bolcas: "Acestea nu sunt uscaturi, acestea sunt putregaiuri"
A fost emisiunea "Adevar sau Provocare". Mi-a placut materialul video, dar mi-au placut teribil discutiile din platou.
E clar ca voi gandi subiectul acesta cu oarecare subiectivitate si frustrare, deoarece cazul a fost semnalat de Tele M si forurile superioare ale magistratilor au tratat cazul "Acrasmaritei" cu aroganta si superioritate.
Doamna judecator a scapat basma curata.
Cei din platou au creat senzatia ca se va mai putea intampla ceva cu acest magistrat. Nu se va intampla nimic. CSM nu are cum sa dea o alta decizie decat cea primita de postul nostru de televiziune. Acea adresa in care ni s-a explicat pe cateva pagini cum a gresit doamna judecator, dar cat de tarziu am semnalat noi cazul asta! Sfidator!
Postez acest mesaj, insa, pentru a-mi exprima respectul pentru avocatul Lucian Bolcas, pentru curajul de a califica faptele Cameliei Acrasmaritei.
M-a frapat interventia Monei Pivniceru. Cei de la RTV au folosit pe material o bucata din interviul acordat de doamna Pivniceru postului nostru de televiziune. Acea declaratie dura a fost data fara sa stie despre ce magistrat este vorba. I s-a povestit un caz fara nume si doamna Pivniceru a fost socata de ce poate face un judecator.
Cand a venit in platoul de la Tele M si a discutat despre acest caz, aflati ca doamna Pivniceru a incercat s-o apere pe doamna Camelia Acrasmaritei. Si ne-a acuzat pe noi ca nu stim ce spunem! Acum, la Realitatea TV, Mona Pivniceru a fost dura, a pozat in magistratul corect. Nu mai era in Iasi, era la Bucuresti, o vedea o tara intreaga. Imi pare rau ca nu le-am dat celor de la RTV si acea bucata din discutia de la Martor Incomod. Ar fi fost frumos sa difuzeze in timpul dezbaterii un minut din discursul Monei Pivniceru si apoi s-o intrebe de ce atunci a aparat-o pe Camelia Acrasmaritei.
Inchei prin a spune ca are foarte mare dreptate in ce spune si Tudor Octavian, ca ii este frica de un asemenea sistem, ca toti sunt mana in mana, ca toata lumea stia de acest caz (sa intelegeti prin toata lumea, toti judecatorii ieseni).
Ma bucur ca subiectul tratat de Tele M la Martor Incomod a fost preluat de cei de la Realitatea TV. Imaginea Cameliei Acrasmaritei, mestecand guma, sfidatoare, in fata reporteritei de la Tele M, va ramane in mintea multor romani, sunt sigura!
Mai trebuie sa spun ca in ziua in care mi se lua interviul in fata Palatului de Justitie din Iasi, cobora scarile, in spatele meu, un batran garbovit. Si i-am spus colegului meu de la Bucuresti, "ce sanse crezi ca are amaratul ala cand intra in sala de judecata sa castige un proces. Niciuna. Eu nu mai cred in justitie. Si nu din cauza Cameliei Acrasmaritei, a magariei facute in timpul procesului, ci din cauza CSM, a Ministerului Justitiei, a Presedintiei, DNA si ANI. Au fost sesizati si nu au facut nimic. De asta nu mai cred in justitie".

Realitatea TV, azi, 19.15: Un caz de la Martor Incomod preluat la Adevar sau Provocare
Realitatea TV difuzeaza astazi un promo al emisiunii Adevar sau Provocare (sambata, 10 iulie 2010, ora 19.15), cu un subiect realizat in colaborare cu Tele M.
Povestea judecatoarei Camelia Acrasmaritei care a primit in timpul unui proces, de la "paratul" Ioan Zapodeanu 210.000 euro, pentru drepturile succesorale asupra a 50 de hectare de teren in comuna Slatioara (Olt).
Magistratul iesean a facut si un fals in declaratia de avere, ascunzand ca a primit banii de la Zapodeanu.
Subiectul tratat la Martor Incomod a fost preluat de Realitatea TV deoarece magistratul care a incalcat legea nu a fost pedepsit. Asa cum era de asteptat, procesul a fost castigat de Zapodeanu. Tribunalul Iasi si-a bazat decizia favorabila latifundiarului iesean pe solutia data de Camelia Acrasmaritei (magistrat la Judecatoria Iasi). Abia Curtea de Apel Cluj a facut dreptate, a casat cele doua hotarari si a dispus rejudecarea dosarului Fischer.
Miza este uriasa, mii de hectare de teren si padure in judetul Iasi.
Asadar, RTV, sambata 10 iulie 2010, ora 19.15, Adevar sau Provocare, cu Letitia Zaharia, un caz de la Martor Incomod (Tele M)

Abonați-vă la:
Postări (Atom)