Am mers in aceasta dimineata la spital cu inima stransa. Simteam ca nu ma va programa pentru operatie. Alexandru tot nu a coborat, nu ma doare absolut nimic, ma simt de parca nu as fi insarcinata. Psihic stau prost. Foarte prost. Aseara imi doream sa ma dezintegrez intr-o secunda. Si sa dispar pentru totdeauna. De fapt, imi doream sa dispar din memoria tuturor. Ca si cum Gianina Mihaela Munteanu nu ar fi existat pe acest pamant.
__________________________________________________
Doctorita s-a bucurat ca a reusit sa ma duca de nas inca o saptamana. Am avertizat-o ca saptamana viitoare sunt deja in 40 de saptamani. "Si ce, nu e bine pentru copil?". Ba e foarte bine, cand o sa il nasc pe Alexandru o sa trebuiasca sa ma grabesc sa-l duc direct la gradinita! Ce-i drept, in salon aveam o tipa in 41 saptamani. Nu avea dureri, nu avea contractii. Ii faceau perfuzii ca sa-i declanseze nasterea si nimic. Tot baiat are si ea. Mi-a spus ginecoloaga mea ca e in continuare in salon, ca i se fac cate doua perfuzii pe zi si nu intelege de ce nu i se face cezariana. Chiar asa, de ce nu i se face cezariana?! Dar mie de ce nu mi se face cezariana?! Chiar am tupeu sa cer asta la 39 saptamani si cateva zile...Glumesc, stati linistiti. Doar ca sunt nervoasa.
A ramas sa dau un telefon abia sambata seara, sa aflu daca ma opereaza duminica. Daca...si iar daca...La fel, daca mi se face rau in aceste trei zile trebuie sa ma duc la spital. Dar nu cred...Baiatul meu nu are chef sa apara in aceasta lume nebuna. Singurul lucru bun din aceasta amanare este ca Alexandru nu se va naste pe 1 aprilie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu