Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 10 martie 2010

11 martie 2010 (ora 11) Dezbatere publica Biblioteca Gheorghe Asachi Iasi - DROGURILE

Fenomenul consumului de droguri licite şi ilicite a luat amploare în ultimul an şi în comunitatea ieşeană. Situaţia statistică arată că în anul 2009 au apelat la serviciile Spitalului de Urgenţe „Sf. Ioan”din Iaşi, 85 de persoane intoxicate cu substanţe etnobotanice, 12 persoane intoxicate cu opiacee, 978 persoane cu consum excesiv de alcool, iar in prima parte a anului 2010 au fost spitalizate deja 18 persoane intoxicate cu substanţe etnobotanice. De asemenea, din noiembrie 2009 până în prezent Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Iaşi a asistat 23 de persoane cu policonsum, inclusiv substanţe etnobotanice.

Confirmând estimările studiului din cadrul proiectului „Consolidarea sistemului integrat de asistenţǎ medicalǎ, psihologicǎ şi socialǎ pentru consumatorii de droguri din România” 2009, s-a observat o trecere de la consumul de substanţe etnobotanice la consumul de cocaină, tendinţa de creştere a consumului de droguri în rândul adolescenţilor şi scăderea vârstei de debut în consumul de canabis, alte produse etnobotanice şi alcool. Locurile în care se consumă aceste droguri sunt, în general, locurile de divertisment, discotecile, petrecerile private dar şi pe stradă, acasă sau la şcoală.

Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Iaşi şi Biblioteca Judeţeană “Gh. Asachi” Iaşi, organizează Joi, 11 martie 2010, orele 11.00, dezbaterea publică cu tema: ”Consumul de droguri. Factori de risc şi factori de protecţie ai comunităţii ieşene”, care va avea loc în Sala de lectură – carte a Bibliotecii Judeţene “Gh. Asachi” Iaşi.

Mihaela CIOBANU, mobil: 0749675922, tel/fax: 0232 217 999, e - mail: cpecaiasi@gmail.com.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu