Madam Furtuna implineste saptamana viitoare un an si jumatate. Bunicul ei de la Piatra i-a dat acest nume si va spun ca il merita cu prisosinta. Parca-i o tornada cand trece Smaranda pe langa noi. Nu ai cum sa nu iti dai seama ca e in preajma ta. Daca ar fi numai gurita ei...Cand o vezi cat e de voinica esti tentat sa-i strangi mana ca unui baietel, dar Madam Furtuna iti intine mana cu gratie sa i-o saruti. Parca ar fi boieroaica, asa te priveste satisfacuta cand ii pupi manuta grasuta.
Madam Furtuna tranteste toate usile din casa, ii place sa-ti inchida usa in nas. Daca s-ar putea te-ar inchide pe balcon si atunci e cea mai fericita. Ultima pozna: a bagat o farfurie cu o nectarina taiata in masina plina cu rufe. Isprava a comis-o cand soramea a plecat pana la bucatarie. Smaranda a bagat farfuria adanc, sa nu o vada maicasa. A reusit! Nu stia maicasa ce se aude in masina de spalat!
Lui Madam Furtuna ii place sa faca ordine in casa, numai ca ordinea inseamna sa dea totul jos de pe mese, birouri si din biblioteca. Si telefonul tatalui ei s-a dezmembrat ieri cand Madam Furtuna l-a izbit de perete.
Astazi au cunoscut-o pe Boieroaica Smaranda puii de gaina si un pui de caine. Ultimul a scheunat cam tare cand l-a strans fata cu palma. Si Alexandru i-a simtit puterea. Putin a lipsit sa nu se urce Smaranda pe baiat, intr-un acces de euforie. Cand il vede pe copilul meu ii radiaza fata! Il saruta, il mangaie, ii baga suzeta in gura, ia biberonul de pe masa si vrea sa il hraneasca. Il iubeste pe Alexandru! Parintii ei sunt putin gelosi pentru ca Smaranda nu le arata o asa dragoste de mare. Ii iubeste si pe ei chiar daca iubirea inseamna sa se lase muscati, trasi de cap si piscati.
Uneori ma uit speriata la ea pentru ca mi se pare un copil extrem de inteligent pentru varsta ei. E sociabila, saluta pe toata lumea si chiar ia de mana oameni pe strada si merge impreuna cu ei cativa pasi, bolborosind din gura ceva numai de ea stiut. Apoi le face cu mana si se intoarce la mama si la tata.
Madam Furtuna are saptamana viitoare un an si jumatate. Oare cum va fi Alexandru la aceasta varsta?
Alexandru o sa fie cuminte :) Insa, Madam Furtuna o sa aiba grija sa il invete niste trucuri ;))) O sa fie funny, ai sa vezi! Miss y :*
RăspundețiȘtergere