M-a sunat Iulian si mi-a cerut sa nu mai uit la Realitatea TV. "Am facut-o deja, dar am schimbat repede canalul", i-am spus sotului meu, neputand sa imi ascund emotiile. M-a socat stirea despre uciderea cainilor de la Botosani. O poveste similara am trait la Iasi, insa acum multi ani. Nu am vazut mare lucru, pentru ca se transmitea prin videotelefon, dar tot am zarit cateva zeci de cadavre.
Ma doare sufletul pentru sotul meu: a fost nevoit sa plece la Botosani, sa faca transmisii de la "padocul mortii".
Amandoi indragim animalele si stiu ce este in inima lui acum. Nici nu vreau sa ma gandesc cum va reactiona cand va vedea ororile comise de oamenii Primariei Botosani.
Ce inima poti sa ai sa dai cu o bita in capul unui caine? La Iasi i-au ucis cu ranga. Tin minte cum plangeam si scriam. I-as fi strans de gat pe hingheri daca mi-ar fi stat in fata.
M-am jurat ca n-am sa mai spun ca omul e animal. Omul poate fi monstru!
P.S.:
Dumnezeu mi-a ascultat ruga si Iulian nu a mai plecat la Botosani!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu