Vine cod rosu de vijelii!

Sunt ursuza, morocanoasa, nu am chef sa discut, nu am chef sa ies, nu am chef sa vad oameni. Meditez. Si am la ce sa meditez. Incerc sa inteleg de ce si-au pus unii mintea sa ma hartuiasca si sa ma atace. Le sugerez sa fie atenti pentru ca daca de cele mai multe ori sunt calma si generoasa, intelegatoare si pacifista, daca ma calca cineva pe coada atunci stiu sa fiu si violenta si razbunatoare. Mi-e ca se instaureaza un uragan! Asa e civilizat, sa dau o avertizare meteorologica. Vine cod rosu de vijelii, cu tunete si fulgere!

Iarasi bolnav...

Dupa sarbatori a fost la cresa o saptamana. Atat. Vinerea trecuta a facut febra, i-au reaparut mucii, a inceput sa tuseasca. Luni am amers la medic. Racit bocna, afectati si plamanii. Antibiotic. Zinnat. Nu l-a tolerat, l-a varsat de fiecare data cand am incercat. Marti am mers la spital.

Refuz sa scriu acum ceva despre spital, desi ar trebui. Spun doar atat: daca as avea bani multi n-as mai calca veci pururi in spitalele de stat, i-as cauta pe cei mai buni medici de la privat si acolo as merge. Si dau cateva motive: acolo nu stai sa astepti foarte mult, acolo este curatenie, acolo ti se vorbeste frumos, acolo are cineva grija de tine din momentul in care te-ai internat.

Alex are pneumonie, are otita la ambele urechi. Nu mananca, e apatic, sta doar in brate. Doctorita mi-a spus ca risc iesind cu el din spital. I-am explicat cat de finut am putut ca daca raman nu s-ar putea odihni. El plange si acasa, in patul lui, dar cand in salon mai sunt doi copii mici care plang intr-una, cum sa se odihneasca?!

Acum sunt cu el acasa si stau pana la sfarsitul saptamanii. M-am rupt de tot, sunt doar mama.

Acasa la Smaranda, la Piatra Neamt. Decembrie 2012.

Alex mananca un biscuit. Decembrie 2012.

In ziua Craciunului, la Piatra Neamt, cu tata si Smaranda. Turnul lui Stefan, decembrie  2012.

Doamne, Dumnezeule....

Plange de durere. Cunosc de mult plansul asta si stiu sa fac diferenta intre plansul isteric, cand nu primeste ce vrea si plansul real care exprima o suferinta.

Mammmaaaa.
Da, mama.
Maaaammmaaaaaa.
Da, mama.

Si o tinem asa minute bune, cu plansete din ce in ce mai puternice. Cand cred ca se linisteste, cuibarit la pieptul meu, reincepe. Mi se rupe inima. Doamne, Dumnezeule...Ce bine ca nu ne amintim momentele de cand eram foarte mici. Daca ar putea vorbi, daca mi-ar putea spune ce-l doare.

Banc sadic de sarbatori

Imi trimite cineva un banc cam sadic. No comment.



Politicieni,

luminati-ne sarbatorile!


Dati-va foc!