In 2003, imi urmam sefa si plecam de la TV BIT Antena 1 Iasi la Tele M. Nu am plecat singura. Toata redactia a urmat-o pe Christine Ionita. Am spus-o de mai multe ori, Christine a fost omul de la care am invatat televiziune si de aceea ii datorez enorm. Cu ajutorul ei am creat la Tele M o echipa extrem de puternica. Ani la rand, Stirile Tele M au fost in top, iar asta a fost posibil gratie jurnalistilor care isi faceau meseria din placere.
Suntem in 2012 si am decis sa parasesc Tele M pentru un proiect de nerefuzat - DIGI 24. Am sansa de a lucra alaturi de profesionisti, cu echipamente performante, am sansa de a face jurnalism de calitate, asa cum scrie la carte.
Sa fiti convinsi ca plec, dupa 8 ani de munca la Stiri, cu sufletul linistit. Tele M a fost locul in care am avut parte de satisfactii profesionale deosebite. Zilele acestea mi-au revenit in minte si momentele bune, frumoase si momentele mai putin placute din viata unui stirist. Sunt mandra ca, impreuna cu toti colegii mei, am produs jurnale complexe, ca i-am informat pe ieseni. Sunt mandra ca prin campaniile noastre de presa am schimbat ceva in orasul acesta. Sunt mandra ca am format jurnalisti, ca am condus practica TV pentru multe generatii de studenti de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza si de la Universitatea Petre Andrei din Iasi.
Le multumesc colegilor pentru ca am facut cea mai buna echipa. Le multumesc celor de acum si celor care au ales sa plece din Tele M. De fiecare data cand am pierdut un om bun am simtit ca s-a rupt o bucata din mine si de multe ori am reactionat dur si negativ. Nu vroiam sa se vada cat de mult sufar. Apoi, vazand traiectoria acelui om, m-am bucurat enorm pentru reusitele lui. Asa cum m-au bucurat si telefoanele de multumire pe care le-am primit de la cei care s-au indragostit de televiziune standu-mi alaturi, la Tele M.
In urma cu cateva luni, am intalnit la Piatra Neamt un fost coleg, un reporter pe care l-am dat afara dupa ce mi-a servit niste minciuni. A gasit puterea sa treaca peste acel eveniment si sa-mi multumeasca. Mi-a spus ca reactia mea dura l-a facut sa se dezmeticeasca si sa fie mai responsabil.
Incercati sa va imaginati activitatea dintr-un stup, freamatul acela, zumzetul acela. Nu e haos, e o armata bine organizata. Fiecare albina isi face jobul si nu-si incurca suratele. Asa e creierul meu in aceste zile: freamata, face calcule, proiecteaza, cantareste, creioneaza, imagineaza. Pur si simplu simt ca traiesc!
sâmbătă, 5 mai 2012
marți, 1 mai 2012
Prima zi la cresa
L-am dus dimineata la ora 8 la cresa (langa Ateneul Tatarasi) si am plecat bucuroasa ca nu l-am vazut plangand. Pana la ora 11.30 am facut treaba in casa doar ca sa nu ma gandesc la el. Am avut emotii, chiar daca am convenit cu educatoarele sa ne sune daca plange baiatul prea tare. Si chiar daca telefonul nu a sunat tot am fost cu gandul la ce e mai rau.
La ora 12 fara 10 intram in cresa. Prima reactie a fost de usurare; nu l-am auzit plangand. A intrat Iulian sa vada ce face Alex. Statea in bratele unei educatoare. Cand l-a vazut pe tati, Alex a inceput sa planga in hohote, dar repriza nu a durat mult. Cand m-a vazut, a inceput sa rida si s-a repezit in bratele mele. Apoi nu mai vroia sa plece de la cresa.
Primul hop a trecut! Toata saptamana il vom lua la 12-13, sa se obisnuiasca in locul nou. Iar de saptamana viitoare vom incerca sa il lasam mai mult, poate prinde si somn.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)