Astazi mi-am vazut copilul sarind ca o caprita. Parca sarea coarda. Si are doar 10 saptamani.
Nu i-am vazut chipul, nu m-am putut uita atent la corpul sau.
"E viu, asta este tot ceea ce conteaza", mi-a spus medicul. Si mi-au dat lacrimile.
Mi-e rau de doua zile si voi intra in concediu medical.
Am spus ca imi doresc acest copil foarte mult.
Dar s-ar parea ca nu destul.
Pentru ca altfel cum s-ar putea interpreta ca ieri am stat la serviciu desi imi era rau, desi ma durea, desi am stat in stres. Nu ma gandeam deloc la el, ma gandeam doar la mine, la dependenta mea de munca.
Acum trebuie sa stau la pat. Imi va fi greu. Pentru ca nu stiu sa stau degeaba.
Dar trebuie s-o fac pentru micut. Pentru Alexandra. Sau pentru Alexandru.
Cu siguranta micutului meu ii va placea sa sara coarda. Poate va fi un sportiv! Cat de mult mi-ar placea! Ce proiectii incep sa fac! Imi vine sa rad.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu