La multi ani, doamnelor!

Va doresc, doamnelor si domnisoarelor, sa fiti fericite si iubite! Sa va rasfete sotii/prietenii vostri si sa simtiti ca viata e chiar frumoasa!

M-am trezit cu un dram de euforie, desi urasc ziua de 8 Martie. Dar asta e problema mea. Probabil voi simti altfel cand puiutul meu imi va aduce prima floare si imi va spune "La multi ani, mama".

Inca doua saptamani de asteptare

Am mers, sambata dimineata, la medic, sperand sa mi se dea un termen scurt in care sa nasc. Dar am fost sfatuita sa trag aer in piept si sa astept. Inca doua saptamani. Trebuie sa il duc pe Alexandru pana la 38 saptamani. Acum are 36. Adica am intrat in 9 luni. Doctorita e bucuroasa ca am ajuns la acest termen, dar eu sunt complet aeriana. Nu stiu ce vreau, nu stiu ce va fi, nu stiu cum va fi.
_____________________________________________

Ieri a venit la mine Smaranda. Am fost la cumparaturi, apoi am stat in Parcul Copou mai bine de o ora, sa se joace. Eu m-am incalzit la soare. Am stat ca o iguana pe banca, ascultand chiotele de copii, trilurile de pasari. La ora 17.00 a venit un val de frig. Ne-am uitat la expozitia de pictura de pe gard, zgribuliti. Nici Smaranda nu mai avea chef sa stea afara.
_____________________________________________

Am primit de Martisor un tensiometru, de la tata. L-am si folosit pentru ca ieri am avut o criza. Nu foarte mare. Aveam 14,9 cu 9. Nu luasem pastila pentru hipertensiune. Dupa o ora, scazuse la 12 cu 8. Voi mai lua niste medicamente, am renuntat la altele. Va trebui sa am grija in urmatoarele doua saptamani, sa nu ma stresez, sa stau linistita. Usor de spus, greu de facut.
______________________________________________

Chiar daca azi-noapte nu am mai putut dormi de la ora 3.30, dimineata nu eram obosita. Am asteptat sa se faca 6.30 ca sa il pot scoate pe Zombie afara. Ne-a intampinat un cer plumbuit, urat. Fulguia usor. E vreme de stat in casa si citit. Si cred ca asta voi face in aceasta duminica.

Alergand prin desert!

M-am trezit sub imperiul unui vis frumos. Culmea! Mai am si asa ceva. Alergam prin desert, impreuna cu un cuplu. Este vorba despre un fost coleg de serviciu de la BIT (fostul TV BIT) si sotia lui. Pe oamenii astia nu i-m mai vazut de cel putin 5 ani. De ce sa-mi fi venit acum in minte? Sper sa nu li se fi intamplat ceva rau.

Era cald, era soare, era nisip fierbinte si noi alergam. Nu cunosc destinatia. Stiu, insa, ca la un moment dat am ajuns pe marginea unei prapastii si mi s-a spus sa sar. Am refuzat si am cautat o cale mai putin abrupta.

Stiu cum e sa alergi prin desert. E un efort inutil. Am testat senzatia in urma cu ceva vreme la dunele din Padurea Letea. Fotografia pe care o atasez este facuta acolo. Eram la finalul unui maraton prin nisip, prin padure. Cred ca am mers vreo doua ore sub arsita de august. M-am topit! Imi pusesem esarfa asa ca sa nu ma arda soarele si ca sa pot respira cat de cat. Masina care ne transporta se stricase. Nu am putut rezista sa asteptam sa fie reparata si am plecat pe jos, cu mai multi oameni. Am facut bine. Abia cand am ajuns in sat ne-a ajuns masina. A, am uitat. Nu aveam deloc apa cu noi. In ciuda acestor probleme, pot spune cu mana pe suflet ca a fost o excursie SUPERBA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Ce face o gravida la -14 grade?!

Studiile intensive de medicina m-au facut sa imi atribui, aseara tarziu, intr-un moment de panica, preeclampsia. Corespundeam tuturor simptomelor - hipertensiune, edeme la maini si picioare, ameteli, mancarimi ale pielii. Mai putin prezenta proteinelor in urina. Si ce mi-am zis eu, specialista: sa merg dimineata la un laborator de analize, sa duc o proba de urina si sa imi fac si niste analize de sange, sa vad cum stau cu Fe, Ca si ce glicemie am.

Il duc pe Zombie afara la 6.45. Era ger de crapa soseaua deja crapata. Am rezistat cu el 10 minute, bagandu-l in haina groasa din 2 in 2 minute pentru ca ii degerau labutele.

Am fugit la laborator si, cand colo, il gasesc plin. Nu doar batrani, ci si tineri. In 5 minute m-am lamurit ca erau pacienti cu trimitere de la medicul de familie, care nu plateau analizele medicale. De asta se calcau in picioare.

Fac un calcul rapid si constat in 30 de minute ajunge randul la mine. Dar, imi creste tensiunea cand observ ca tot vin, tot vin pacienti. Atunci imi fac curaj, ma apropii de asistenta si ii spun incet.

- Imi puteti spune cand as putea reveni. Vad ca aveti pacienti cu trimitere. Nu pot sta sa astept, sunt gravida si mi se face rau.
- "Pai eu de unde sa stiu cand termin", imi arunca, tifnoasa, asistenta. "Aveti trimitere, aveti programare?".
- Nu, ii spun, pusa la zid.
- Nu stiu ce sa zic, oricum nu iau decat 10 pacienti fara programare, atat.
- Multumesc.
__________________________________________________________

Nu m-am dus la un laborator microscopic, din Bularga, m-am adresat unui laborator mare. Corect era ca acea asistenta sa imi fi spus asa: "Reveniti la 9 si jumatate". Corect era sa ma fi trecut pe o lista ca fiind primul pacient fara trimitere si programare. Nu degeaba am deschis usa la cabinet la 7 si 5 minute. Nu degeaba am stat 40 minute sa ma uit la asistenta cum ia probe. Sunteti constienti ca a doua oara eu nu mai calc la acel laborator! Si imi facusem cateva analize acolo, pe bani, nu cu trimitere de la medicul de familie ca sa ma calc in picioare cu batranii.

Mi-am luat inima in dinti, am fugit acasa sa vad daca Zombie mai traieste (il inchisese Iulian in casa, pentru ca avea treaba si a fost nevoit sa plece). Zombie urla ca din gura de sarpe. L-am inchis in dormitor si i-am spus sa taca. Nici bine nu am inchis usa ca urletele au reinceput. Am deschis iar usa, m-am bagat in dormitor si am urlat si eu la el. Sa nu credeti ca l-am impresionat cu ceva. Nu ajunsesem la parter ca s-au auzit latraturile. Ce-i drept, mai infundate, pentru ca il inchisesem in dormitor si sunetele trebuiau sa razbata prin doua usi.

Am plecat spre urmatorul laborator, tot in Nicolina, in zona Bazarului. Ma rugam sa fie liber, sa imi fac analizele si sa ma intorc la cainele meu nebun. Cand urc scarile, si mai multa lume. O asistenta discuta cu ultimul sosit si ii dadea bonul de ordine nr. 22. Am coborat spasita scarile. Nu-mi mai fac nicio analiza. Cel putin, nu astazi, pentru ca e prea frig.

Pana acasa nu am facut mai mult de 5 minute, dar am inghetat. Si burta mi s-a contractat tare.

Asta face o gravida nebuna la -14 grade.

Trebuie sa imi cumpar un tensiometru

Am facit astazi un control riguros la ochi. 40 minute. Nu mai aveam rabdare, dadeam din picioare ca un copil in fata unei inghetate.

L-am cam strans pe Alexandru stand cu barbia pe aparatul ala ca sa se uite oftalmologul in ochii mei.

Mi-a placut cum a incercat sa imi explice cum de am defectul asta la ochi: "Poate ca ati stat cu minuta la ochi, in uter, sau poate a fost vorba de o nutritie defectuasa. Cine stie. Asa v-ati nascut, asa veti muri". Ce reconfortant este! Imi vine sa rid.

In privinta caderilor de vedere, medicul crede ca sunt legate doar de sarcina si de tensiune. M-a sfatuit sa imi cumpar un tensiometru si in plina criza sa imi iau tensiunea si sa notez, ca sa vedem evolutia.

Asa o sa fac.
______________________________________________

Asteptand sa se faca ora 15.00 ca sa merg la oftalmolog, m-am oprit la Prefectura, la miting. Se anuntasera 1.000 de oameni, nu erau nici 300. Unii plictisiti, altii extrem de veseli, numai sindicalisti in lupta cu Guvernul, nu. Huiduileile si scandarile si-au pierdut din vigoare dupa nici 3 minute. Degeaba si-au facut jandarmii dispozitivul! Nu a fost nevoie de interventia fortelor de ordine. Mi-a placut ca sefii Jandarmeriei au scos, pe esplanada putini luptatori. Nu trebuia starnita multimea. "Grosul" era in spatele Prefecturii, cu siguranta, in garaj.

Am plecat de la miting la 15 fara 20. Lumea deja pleca. "Marginile" se rupeau primele. Pe Stefan cel Mare veneau grupurile intarziate. Patru doamne foarte bine imbracate si doi domni purtand pancarte fugeau spre Prefectura, razand si glumind. Erau sindicalistii de care ar trebui sa se teama Boc!

Adevarul este ca, in Romania, viata sindicala nu exista.  A organiza un miting este comparabil cu a merge la discoteca. Iti da aceeasi stare de euforie. Pacat. De asta se intampla ce se intampla la Bucuresti.

Vreau sa scap mai repede!

Aseara mi-a fost rau. Tare rau. Mai bine de jumatate de ora n-am vazut mai nimic la televizor. Filamente imi curgeau pe ochi, de parca m-as fi uitat la bec o zi intreaga. La ambii ochi era fenomenul acesta ciudat. Nu facusem nimic deosebit, niciun efort, mancasem bine peste zi, ma simtisem foarte bine, mai ales ca am iesit cu Mihaela Obada in oras (la prajituri, suc si ceai).

Nici bine nu mi-am revenit la ochi ca a inceput senzatia de sufocare, de durere a picioarelor si a mainilor. Simteam ca voi pocni daca nu se intampla ceva. Adormeam si ma trezeam speriata dupa nici 10 minute. Copilul nu se misca deloc. Alta panica. Ma dureau ochii, globii oculari, ma dureau anumite portiuni din cap, de parca niste vene stateau sa pocneasca.

La 2 si 20 alte senzatii - durere infernala de cap, iar Alexandru se misca oarecum controlat, parca ar fi batut cu un ciocanel in ficatul meu. Nu era senzatie de durere, ci o senzatie de gol, de parca ar fi discolat cate ceva din mine cu fiecare lovitura si m-as fi dezintegrat incet, incet. M-am chinuit asa mai bine de o ora.

Pana dimineata la 7, cand m-am hotarat sa-l duc pe Zombie afara, m-am invartit ca o elice in pat. Nu puteam sta in nicio pozitie, fiecare cuta de la tricou ma obseda.

Concluzia, vreau sa scap mai repede!

Astazi merg la oftalmolog, mi-am facut programare de ieri. Vreau sa vad daca ceea ce mi se intampla la ochi este legat doar de anemia feripriva sau are si alte cauze (tensiunea, poate).

Sunt hotarata sa merg la medicul ginecolog saptamana viitoare, la 36 saptamani si sa vad ce spune, cat crede ca voi mai rezista asa.

O primavara frumoasa!

Va doresc tuturor sa aveti parte de o primavara frumoasa! Cei care au iesit din case pana la aceasta ora stiu ca afara e iarna adevarata.

Mi-am ales "Baba" pe 7 martie.